Profesorul Nicolae Drăgan afirmă despre originea cuvântului Bârgău că ar avea origini slave, având semnificația de fundătură, văgăună, ținând cont că și alte toponime locale provin din limba slavă (Bistrița, Miroslava și altele).

În schimb, Titus Wachsmann-Hogiu în lucrarea Mic ghid prin Țara Bârgăului, atribuie originea cuvântului Bârgău moștenirii germane a zonei. Asta pentru că orașul săsesc Bistrița are o atestare documentară mai veche decât satele Văii Bârgăului și presupune că sașii sunt cei care au dat numele pornind de la substantivul berg, care înseamnă munte sau din derivatele acestuia. Verbul bergen înseamna a tăinui, a ascunde, a pune la adăpost, ceea ce ar fi putut însemna pentru sașii bistrițeni locul, muntele unde se pune ceva la adăpost, unde se poate ascunde ceva. Este posibil ca numele să provină și de la bergan, care înseamnă deal, în sus. În timp, litera n din cuvântul bergan devine u și astfel se ajunge la cuvântul bârgău, care poate însemna și ascunzătoare dar si la deal, în sus, raportat la poziția geografică a Bistriței.

Teritoriile transilvane erau, după cucerirea maghiară, teritorii ale Majestății Sale Regelui Ungariei, care au și adus pe sași ca oaspeți și le-a dăruit pământuri pe care să le lucreze, să le apere și de la care să primească impozite.

Probabil că, preluând toponimul de la sașii deja așezați la Bistrița și în jurul ei, maghiarii au preluat numele de Bârgău sub forma Borgo. Locuitorii se numesc bârgăuani.

Cercetările arheologice atestă urme ale viețuirii umane încă din neolitic, epoca bronzului și epoca fierului. Au fost descoperite topoare de piatră la Mureșenii Bîrgăului și la Prundu Bîrgăului, precum și fragmente de ceramică neagră și roșie la Rusu Bîrgăului.

Unii istorici afirmă că locuitorii acestei zone au făcut parte din statul dac al lui Burebista și din regatul lui Decebal dar nu și din provincia romană, ei trăind ca daci liberi. Deși se vorbește de dacii liberi în această zonă și că stăpânirea romană s-a întins doar până la hotarul de vest al Văii Bîrgăului, alți istorici au venit cu ipoteza că romanii ar fi trecut mai departe și ar fi construit un drum ce ar fi străbătut valea și trecătoarea prin munți spre nord, până la Vârful Măgura. Acest drum construit din piatră cubică există și astăzi și este cunoscut sub numele de Drumul Romanilor.

O altă ipoteză, confirmată de documente, vorbește despre construirea de către austrieci a unui drum pein munții Bîrgăului cu scopul de a lega Transilvania de Bucovina, anexată în 1775 de la Țara Moldovei. Este posibil ca acest drum să se suprapună cu vechiul drum presupus a fi construit în perioada romanilor.

Mai târziu în istorie slavii au lăsat cele mai numeroase în toponimie: Bistrița ( bâstro – repede), Tiha (tiho – liniștit), Miroslava și altele.

Primele atestări documentare despre satele Văii Bârgăului datează din anii 1311, 1317 și 1328, ele făcând referire la Bîrgău – cu numele Borgo – care, în urma unei împărțiri de proprietate făcută de o comisie de funcționari ai comitatelor Dăbâca și Szolnoc, din 1336 a intrat ca domeniu feudal în proprietatea familiilor nobiliare Bethlen și Apaffy. Aceștia au organizat proprietatea în două părți: Bîrgăul de Jos și Bîrgăul de Sus, care în 1506 a fost cumpărată pentru suma de 600 de florini de aur de sașii din orașul Bistrița.

Din anul 1529 intră în stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriței, pe care a primit-o Petru Rareș în schimbul ajutorului oferit de acesta voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya.

În 1552 familia nobilului Bethlen revine ca proprietar al Bîrgăului și își menține drepturile până în anul 1783.

Anul 1783 reprezintă o dată foarte importantă în istoria Văii Bîrgăului. În baza unei conscripții militare, din dispoziția împăratului Josef al-II-lea, domeniul Borgo a fost răscumpărat din proprietatea familiei Bethlen pentru suma de 700.000 de florini și încorporat Regimentului II de Graniță de la Năsăud, iar locuitorii au fost eliberați din iobăgie. Militarizarea era impusă de considerente de apărare dar și de nevoia unei mai bune comunicații și acces spre Moldova prin trecătoarea Bîrgăului.

În militarizarea Bîrgăului, spre deosebire de a Văii Someșului, nu a fost impusa trecerea la catolicism ca o cerință a curții de la Viena. Acest lucru dovedește că Imperiul avea nevoie de întărirea granițelor de nord a Transilvaniei și că pentru aceasta era dispus să renunțe la unul din vechile instrumente ale monarhiei, de supunere prin religie a populației din teritoriile ocupate.

Locuitorilor Văii Bîrgăului li s-a construit școală în care erau învățate trei limbi: româna, maghiara și germana. Pentru aprovizionarea cadrelor militare s-a acordat printr-o Diplomă emisă de împăratul Josef al-II-lea la 7 septembrie 1785 Prundului (Borgo Prund), drept de târg săptămânal, sâmbăta.

În același timp, localitățile au fost sistematizate, s-a renunțat la împărțirea în Bîrgăul de Sus și Bîrgăul de Jos, s-au constituit satele ale căror denumiri (adaptate limbii maghiare: Orosz-Borgo, Elszo-Borgo, Kozot-Borgo, Felsze-Borgo, Borgo-Prund, Borgo-bestercze, Borgo-Tiha) au rămas până astăzi.

În timpul Revoluției de la 1848, Valea Bîrgăului a fost teatrul unor operațiuni militare de mare anvergură ale Regimentului II de Graniță Năsăud împotriva revoluționarilor maghiari conduși de generalul Bem și cele imperiale (habsburgice), ambele tabere stabilindu-și la Prund cartierul de luptă.

În 1851 regimentele grănicerești au fost desființate, iar comunele au început să se administreze liber, în conformitate cu interesele proprii, implicandu-se în numeroase acțiuni cu scopul emancipării naționale. Pe această linie se înscrie Memoriul înaintat de comunele de pe Valea Bîrgăului Curții Imperiale de la Viena în 1860 și Dietei de la Sibiu în 1864.

Localitatea Prundu Bîrgăului a servit întotdeauna ca centru de plasă, aici avându-și reședința pretorul și judele cercual, care reprezenta puterea judecătorească.

Mișcarea Memorandistă din 1892 a avut un puternic ecou în rândurile intelectualității din Prund, unii dintre ei fiind târâți în cunoscutul proces al Replicei, determinat de acțiunile de solidaritate manifestate față de autorii Memorandumului, judecați și condamnați la pedepse severe.

În 1918 s-a constituit și aici un Consiliu Român Local care și-a trimis reprezentanții la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 Decembrie.

În Primul Război Mondial locuitorii Văii Bîrgăului și-au dat jertfa lor de sânge, un număr de 378 de militari înrolați în armata austro-ungară au murit în Italia, Serbia, Ungaria sau în lagărele rusești și alți 60 au fost împușcați și aruncați într-o groapă comună pe muntele Grui.

Al Doilea Război Mondial a adus numeroase jertfe și sacrificii pentru locuitorii de pe Valea Bîrgăului, teritoriu care a căzut sub incidența Diktat-ului de la Viena de la 30 august 1940 și deci sub ocupație horthystă. Pe lângă cei 183 de militari căzuți în lupte, Bârgăul a avut de suferit rechiziții, maltratări, distrugeri materiale. În seara zilei de 10 octombrie 1944, la ora 22.30, trupele horthyste în retragere au executat un grup de 7 bârgăuani ca represalii pentru atitudinea lor, considerată ostilă administrației maghiare.

Tuturor eroilor din cele două războaie mondiale li s-a ridicat un Monument în centrul comunei, Glorie eroilor neamului.